Newspaper Page Text
Published by The Roumanian-American Publishing Association _ (Incorporated) Publishod wookly one opt Augutt whon two ittuoi will not bo pvbllthod. Foontoroo at Socond Clott Moil July 4, 1959, at tho Pot t Office of Dotroit, Michigan, undot tho act of March 3, 1879. Edited by a Committee MARIA MILA, Business Manager \n\n Pagina 2 „Romanul American Costul Abonamentului In Statele Unite pe au $5.00 pe 6 luni $3,00 In Străinătate pe an s(i,oo pe 6 luni $3,50 Exemplarul 10 Cents „Românul American" ei44 East Grand Blvd, Detroit 11, Michigan WAlnut 1-2070 „Noile Orizonturi" Ale Preşedintelui-Ales şi Poziţia Ziarului Nostru (Cont. din pag. l-a) unui examen serios, le vom cîntări cu atenţie, şi le vom ana liza numai în lumina unui singur principiu: Sînt ele în inte resul naţiunii, al poporului, al păcii? Dacă, după aprecierile noastre, ele vor corespunde a cestui principiu, ziarul nostru le va da sprijinul fără rezervă, după cum acest sprijin va fi dat şi preşedintelui ales, care va fi autorul sau inspiratorul acestor acţiuni. ★' ★ ★ SPRIJINUL ziarului nostru nu este superficial şi dat fără gîndire, ci este bazat numai pe principiul de mai sus. Si tocmai de aceea, critica cinstită şi constructivă va fi tot deauna parte din bajagul nostru gazetăresc. A renunţa la dreptul de a critica guvernul sau capul ţării, înseamnă a trăda baza însăşi a democraţiei, a ţării. Cu alte cuvinte, ziarul nostru îşi propune să se angajeze şi de acum înainte, aşa cum a făcut pînă acum, în lupta no bilă pentru asigurarea unei păci trainice în lume. Si noi vom sprijini pe acele forţe, indiferent de eticheta lor, care sînt angajate în aceeaşi luptă demnă de oricare om cinstit. ★ ★ ★ ZIARUL NOSTRU se va strădui să lupte cu dîrzenie pen tru o înţelegere mai bună dintre ţara noastră adoptivă şi patria noastră natală, dintre patria noastră de adopţiune şi celelalte naţiuni. Si noi vom sprijini pe acele forţe care se asociază acestei lupfte. Ziarul nostru va continua lupta sa pentru un trai mai bun pentru oamenii muncii, pentru lichidarea rămăşiţelor mccarthiste legislative şi de altă natură, pentru ca ţara noastră să devină într-adevăr patria libertăţilor democratice pentru toţi oamenii, fără deosebire de rasă, credinţă, afiliere politică sau origină naţională. Si noi vom sprijini pe aceia ■care sînt purtătorii de cuvînt ai acestei lupte şi ai acestor principii. ★ ★ ★ Dacă preşedintele ales John F. Kennedy şi administraţia d-feale va duce lupta în direcţia indicată, dacă se va strădui să traducă în viaţă ideile unei păci trainice, ale unei prietenii între popoare, ale unei politici de bună vecinătate, dacă va crea un program care să dea de lucru la oamenii muncii şi să îmbunătăţească starea economică, social-cultu rală şi politică a poporului, ziarul nostru îi ya da sprijinul său neprecupeţit, fiind sigur de asemenea că întregul nostru grup naţional de bine va sta alături de principiile enunţate mai sus ale ziarului nostry, care va împlini chiar peste cîteva săptămîni, frumoasa şi demna vîrstă de 47 de ani în servi ciul poporului nostru, al naţiunii americane şi al solidarităţii oamenilor muncii de pretutindeni. Rostul Colegiului Electoral în Alegerea Presedintului SUA (Cont. din paz. l-a) întrebări şi candidatul nu mai este sigur de a fi ales, chiar dacă a obţinut cu cîteva mii de voturi populare mai mult. Majoritatea nu este întotdeau na respectată. Numărul de rep rezentanţi în capitala ţării, alo cat unui stat, foarte rar oglin deşte numărul exact al popu laţiei, în'comparaţie cu numărul reprezentanţilor şi al popula ţiei dintr-un alt stat. Ca urmare, cînd votul po pular al unui candidat prezi denţial este aproape de votul popular al oponentului său, a ceastă situaţie se poate să fie duplicată în votul Colegiului e lectoral. Cîteva exemple din trecut vor ilustra punctul de mai sus, şi în acelaşi timp veţi vedea de ce au dreptate aceia care sus ţin că Colegiul electoral ar tre bui să fie eliminat cu totul. In 1888, Grover Cleveland a bătut pe Benjamin Harrison cu o majoritate de 98.000 vo turi populare, dar Cleveland a pierdut alegerile din cauză că Harrison a cîştigat o majoritate de state cu destule voturi în Colegiul electoral. In Colegiul electoral, Harrison a obţinut 233 voturi, iar Cleveland 168 voturi electorale. In 1876, Rutherford B. Hayes a cîştigat preşe dinţia, cu toate că a obţinut cu 150.000 voturi populare mai puţine decît Samuel J. Tilden. In Colegiul electoral, Hayes a obţinut 185 de voturi electo rale şi Tilden 184 voturi elec torale. < Conform legii, Colegiul elec toral din fiecare stat se întru neşte in capitala statului în pri ma luni după a doua miercuri a lunii după alegeri, în cazul prezent, 19 decembrie. Alegătorii înregistrează votul lor pentru candidatul partidu lui lor, şi apoi îl trimite prin poştă la Washington. Cînd toa te voturile statelor respec tive au ajuns la Washington, Senatul şi Camera Reprezen tanţilor se întrunesc laolaltă în sesiune specială, pentru a afla decizia Colegiului electo ral. O altă critică ce se face a cestui sistem este faptul că membrii Colegiului electoral din fiecare stat nu au obligaţii să voteze pentru ( candidatul partidului respectiv, deşi asta s-a întîmplat foarte rar. In ca zul de faţă ştim că Mississippi a ales alegători în Colegiul elec toral care nu au promis votul lor nimănui. In orice caz, noi agreăm că sistemul acesta este învechit şi nu poate fi considerat ca o metodă democrată. Colegiul e lectoral ar trebui să fie desfiin ţat cu totul. In orice caz, am crezut că cititorii noştri ar fi interesaţi să aibe informaţii mai clare despre Colegiul electoral şi funcţia lui. DOMNU 9 TRANDAFIR de Mihail Sadoveanu 11. (Concluzie din numărul trecut) DIN ziua cînd m-am întors aici, în tîrguşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipă. Am cutreierat îp lung şi în lat locurile cunoscute, în care au rămas vii pentru sufletul meu întîmplările copilăriei, întîmplările luminoase ale co pilăriei aşa de îndepărtate. Am văzut, la Şiret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam în valuri, ieşeam la mal şi ne un geam cu nomol din cap pînă n picioare; lăsam să ne pîr lească soarele prietin, ne scu lam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu rîcnete, apoi dintr-odată săream cu toţii în apă, în bufneli asurzi toare şi în curcubee de stro pi. ' Am văzut iarăşi întinsele zăvoaie de sălcii cenuşii în care intram cu grozava frică de bursuci. Frica ţinea pînă ce dădeam de desişurile cu mure, cînd ne puneam la os păţ şi la taifas. Pe urmă, prin poieni, chiote şi goană, parcă venise pe acele meleaguri o oştire de sălbatici. S-am rnai văzut, la margi nea tîrgului, şurile dărăpănate, pline de poloboace, unde ne jucam de-a-ascunBul, noaptea. Cu cît fior căutam prin col ţuri negre, şi cotrobăiam prin poloboacele răsunătoare şi cercetam prin podurile în care se furişau dungi albe de lu mină, pe tovarăşii ascunşii Si mi aduc aminte că totdeauna trebuia să mormăiesc singur, să spun cîte-o ghiduşie ca să izbucnească în rîs cineva .. . Numai aşa puteam să dau de o urmă în pustiul acela I Si cîte şi cîte lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucu rat! Pe toate le-am văzut. To tuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca lo cul numai locul a rămas— unde odată era şcoala. Acolo am intrat în freamă tul de copii cu teamă şi cu bucurie în întîia dimineaţă, cînd m-a adus tata de mînă; acolo era un păr care făcea pere aşa de bune, din care Domnu ne dăruia de gustare cîte două la începutul fiecărei vacanţe; acolo era curtea unde înălţăm iarna uriaşi de~ zăpa dă, la capul cărora ne suiam cu scara, să le punem pipe în gură şi cărbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, —şi, deacolo pornind, simt că iar mă cuprinde înduioşarea şi iar am să-ţi vorbesc şi în a ceastă scrisoare de dommu’ Trandafir. Era un om bine făcut, puţin chel în vîrful capului, cu ochii foarte blajini. Cînd zîm bea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Cînd ne învăţa cum să spunem poezii le eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; cînd cîn tam în cor lovea diapazonul 1 de colţul catedrei, îl ducea răpede la urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin din sprîn cene, dădea uşor tonul: laaa! —iar băieţii răspundeau în tr-un murmur subţire, şi aş teptau cu ochii aţintiţi la mina lui, care dintr-o odată se înăL ţa. Atunci izbucneau glasurile ti nere, într-o revărsare caldă. Cînd trebuia cîteodată. Cîn băta după amiază, să ne ci tească din poveştile lui Cre angă, ne privea întli blind, cu un zîmbet liniştit, ţinînd cartea la piept, în dreptul inimii, —şl în bănci se făcea o tăcere ca într-o biserică. Tu bagi de samă că xiu-ţi vorbesc de gramatică şi de aritmetică. Si nici nu-ţi voi vorbi. Acestea se făceau bine; băieţii învăţau după puterile lor; dar sînt nişte lucruri aşa de neînsemnate cînd le pui faţă în faţă cu învăţătura cea laltă, sufletească, ce ne o da Domnu! Si ne-o da această învăţătură, nu pentru că tre > diapason — lnstrument cu care se capătă tonul. Românul American buia pentrucă ise plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi din curăţenia unui apostol. Acolo, în colţul acela de ţară. putea să fie cum voia învăţătorul. Nimeni dintre cei mari nu-1 tulbura; nimeni nu se interesa cum mergea şcoala lui. Bine, rău, —el făcea ceea ce socotea că trebuie să facă, şi atît. De-aceia domnu’ Trandafir al nostru a rămas foarte mirat cînd, într-un rînd, în cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus. Să vezi cum a fost. Intr-o bună zi, iată că întră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau cu mo nitorii. Domnu. în grădină, priveghea la descărcatul unui car de fîn. Era foarte gospo dăros şi i plăcea să se facă fiecare lucru cu rînduială. Străinii se apropie. Bună-ziua ! Mulţămim dumnilor voastrâ ! Domnu’ Trandafir se uită la străini; străinii se uită la domnu’ Trandafir. Mă rog, ce doriţi dum neavoastră? Apoi, uite ce e... dacă eşti bun... Am vrea să vedem şcoala... Cum nu, numai să is prăvesc cu finul ista. Marie! ia vezi de ceva răcoreală! dul ceţi, cafea! ia şedeţi vă rog colea, la umbră în cerdac, o leacă, de mai răsuflaţi... Nu, că sîntem cam gră biţi... Uite, îndată, cît ai bate din palme... Si iată-1 că se scutură de fin, trece înainte şi pofteşte pe străini în clasă. Acolo între bări: căţi copii vin la şcoală, cîţi sunt înscrişi? Si Domnu răspunde că vin cîţi sunt în scrişi, şi se cam miră de ce l-or fi întrebînd orăşenii de lucruri de-acestea. Revizori nu sînt; pe revizor îl cunoaş te el bine şi ştie că vine de două ori pe an. Vine rar, că ştie cu cine are de-a face. In sfîrşit, or fi fiind alţi slujbaşi mai mari. mai ştii? , lar unul din ei: Mă rog, fii bun şi fă o lec ţie... aşa, de curiozitate... Si Domnu face o lecţie, uite aşa, cum o făcea el totdeauna, întreabă pe băieţi, vorbeşte şi el; spune lucruri care şi pe el îl mişcă şi-l ajung la iniiţiă. Si iată că orăşenii îl privesc cu ochii dintr-odată încălziţi, întreabă şi ei pe copii, ascultă o poezie, Domnu îşi loveşte uşor diapazonul de colţul ca tedrei: laaa! şi clasa răspunde într-o adiere uşoară de glasuri tinere, şi toţi cântă, cîntă aşa, - de-i place şi lui domnu! 'tran dafir şi zice şi el la urmă: Brava, băieţi ! lar străinii îl întreabă iar, dar cu glasurile cu totul schimbate şi cu altă lumină în ochi, de unde-i, şi la ce şcoală a învăţat, cum îşi pe trece viaţa; şi Domnu răs punde şi nu prea, şi începe a se întreba de ce l-or fi isco dind oare orăşenii aceia. Ii pofteşte la masă, ei îl roagă să-i ierte că nu pot, trebuie să plece; îi roagă să bee măcar un pahar de apă, ei îi mulţămesc iar. Unul scoate ceasul; altul, cu un ton de respect, spune ceva. Si cel care pare a fi mai mare, por , neşte înainte. lar domnu’ Trandafir întreabă tainic pe cestălalt, rămas mai în urmă: Mă rog, domnule, dacă -eşti bun şi nu te superi... cu cine am onoarea? Eu?... eu sînt inspecto rul cutare... —Hml şi domnu’ Tran dafir se uită cu coada ochiu lui, neîncrezător, la domnul inspector. Nu, fără şagăl . . . dar celălalt domn? —Celălalt e domnul Mi nistru! Asta e prea-prea; şi Domnu începe a rîde cu hohot. Ei, ştii că ai haz! Nu, că asta-i chiar frumos! ifc M* v f Gospodăria colectivi de stat „Gheorghe I)oja“ de la Pecineaga, Regiunea Constanţa. In clişeu vedem pe inginerul-şef Ses Petre şi-pe Postole Tiberiu. vicepreşedinte al Gospodăriei examinînd recolta. Cum, dumneata crezi că glumesc? Ei, asta-i! dar cum ai socoti dumneata că am să cred asemenea lucru? Ce are să caute Ministru aici, în să răcia asta a noastră? laşii în Toamna Lui 1920 f de lON NICUU PE meleagurile Nicolinei lui llie Pintilie, pe străzile u niversitare de pe dealul Co poului, sau prin Tătăraşi, pe strada Păcurari sau pe strada Uzinei, multe case poartă pen tru mine amintirea unor ac ţiuni din anii grei ai ilegalită ţii. Se împlinesc în curînd pa tru decenii de la greva gene rală din anul 1920 eveni ment de însemnătate istorică în viaţa clasei muncitoare din ţara noastră. Multe amintiri mă leagă de anii ce au urmat primului răz boi mondial. In anii aceia, si tuaţia noastră, a muncitorilor ieşeni, ca şi a tuturor oame nilor muncii din ţară era foar te grea. Exploatarea la care ne supunea burghezia era crîncenă. Foametea, bolile, lipsa oricărei asistenţe medi cale, ne făceau viaţa de nesu portat. t Clasa muncitoare reuşise să obţină în 1919, printr-o lup tă aprigă, de la patronii în- Epăimîntaţi de avîntul pe care-I înregistrase mişcarea re voluţionată, sub influenţa Ma rii Revoluţii Socialiste din Octombrie, acceptarea unor revendicări care i-au îmbună tăţit întrucîtva situaţia. IN MARTIE 1920, guver nul şi patronii diferitelor în treprinderi încearcă să răpeas că cuceririle maselor din anii precedenţi şi recurg la noi măsuri teroriste. Clasa muncitoare răspunde acestor măsuri ale burgheziei printr-un nou val de lupte care încep în primăvara anului 1920 şi vor duce în cele din urmă la greva generală and i n octombrie 1920. La cîte măsuri nu recurgeau patronii întreprinderilor, co cile lor de topor cum şi con ducătorii oportunişti ai Par tidului Socialist pentru a îm-, piedica lupta noastră I Au fost întărite gărzile militare din fa brici, au fost arestaţi membri ai comitetelor muncitoreşti. Inflaţia făcea viaţa muncitori lor tot mai grea. In această situaţie, muncitorimea îşi dă dea tot mai mult seama că pentru a-şi impune revendică rile, era necesară organizarea unei greve generale. Conducă torii oportunişti nu aveau în să nici un interes să susţină revendicările noastre. LA NOI, la laşi,, de pildă, în conducerea Partidului So cialist pătrunseseră mulţi fii de mari proprietari, intelec tuali infectaţi de ideile opor tunismului, care căutau prin toate mijloacele să potoleas că avîntul revoluţionar al ma selor, să slăbească spiritul de solidaritate proletară. Aceşti conducători care aveau cuvîtv tul hotărîtor în conducerea or ganizaţiei ieşene a Partidului Socialist nu erau în nici un fel de acord cu iniţierea unor Si celălalt străin se întoar ce, zîmbeşte, scutură mina lui domnu’ Trandafir şi-l felici tează. Si pleacă amîndoi, iar pe urmă mult s-a minunat dascălul nostru cînd a aflat de la primărie că în adevăr acţiuni de mare amploare, cu organizarea unor manifestări muncitoreşti care să ducă în tr-adevăr la obţinerea accep tării revendicărilor noastre. Sub presiunea maselor popu lare, Consiliul general al par tidelor socialiste, întrunit la Bucureşti la I I octombrie 1920, a trebuit să voteze un program de revendicări pe care l-a înaintat guvernului. Printre revendicări figura re cunoaşterea consiliilor munci toreşti, desfiinţarea stării de asediu, reangajarea concedia ţilor, recunoaşterea libertăţii de asociere, de întrunire, de presă etc. Membrii grupurilor comu niste au desfăşurat în acest timp o sistematică activitate de răspîndire a ideilor leninis opului, de educare revoluţio nară a muncitorimii, de clari ficare ideologică a acesteia. O portuniştii social - democraţi erau siliţi să dea înapoi. # * * UN DELEGAT din Bucu reşti ne-a anunţat să ne pre gătim pentru greva generală. Muncitorii au ales două comi tete de grevă pentru ca în ca zul arestării primului comitet Fragment din Poemul Lui Alexandru Vlahuţă 99 19 O 7 99 MINCIUNA stă cu Regele la masă . . . ..Doar asta-i cam de multişor poveste: De cînd sînt regi, de cînd minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sînt atîtea de făcut, vezi bine, De-atîtea griji e-mpresorat un rege! Atîtea-s de aflat!—Si, se-nţelege, Scutarul lui nu poate fi ori-cine. —„Ce ţară fericită, Maiestate! • . . Se lăfăieşte gureşa Minciună, „Că numai Dumnezeu te-a pus—cunună De-nţelepciune şi de bunătate— Păstor acestui neam, ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul; De nu-şi afla sub seiptrul tău limanul, De nu-ţi sta-n mină bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbătici, şi mişei, şi proşti de-a rîndul, S-o sărăcie—cum nu-ţi dai cu gîndul . . • Dar faci un semn—şi-ncep să se ridice. Oştiri, cetăţi, palate—hmne nouă, Izvoarele vieţii se 'desfundă; De pretutindeni bogăţii inundă, — Si tu le-mparţi cu mimile-amindouă. Azi la cuprinsul tău rîvneşte-o lume. E-o veselie ş-un belşug în ţară, Că vin şi guri flămînde de pe afară, Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume. NU ţi-ai iubit poporul, Maiestate! Sau nu l-ai înţeles—şi e tot una. De sus şi pînă jos s-a-ntins Minciuna, Ea leagă şi desleagă-n ţară toate. lar ca să-ţi dea o spumă de mărire, Ca pe-un copil te poartă şi-ţi arată Sclipiri şi flori * . . Afla-vei tu vr-odată Cumplita vremilor destăinuire? . . . Si ce speranţe se puneau în tine Ce vesel ţi-a eşit poporu-n cale Ministrul şcoalelor a fost stră inul cel drept, slal), cu mu staţa neagră. Nu, Domnul nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că s-ar fi temut de cei mari. Ii era drag să ne înveţe, şi parcă eram copiii lui, asta am simţit-o totdeauna, cît am fost în privegherea lui. Se supăra rar şi nu spunea decît două vorbe, Asta-i era mînia cea mai mare: Mâi domnule! Nouă ne venea să întrâm în pămînt, cînd zicea: ~Măi domnule!* 4 şi se uita urît la noi. j îmi aduc aminte ce zarvă a fost, cînd într-un rînd, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă co mună, peste Şiret. Ne-am strîns sara toţi băieţii, am vorbit, unii plîngeau, şi am luat o hotărîre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste Şiret. Dar Domnu nu s-a dus ni căeri; a rămas acolo pe pă mîntul nostru; şi în pămintul nostru l-au şi îngropat. I-am văzut mormîntul. O cruce de stejar, înegrită de ploi; deasupra, un brad, care cel de-al doilea să poată con duce greva. In cel de-al doi lea comitet de grevă, munci torii ieşeni m-au ales şi pe mine. La 20 octombrie, cînd s-a declarat greva generală mun citorii ieşeni, au fost alături de m un - citorimea întregii ţări. Toată viaţa oraşului a fost paraliza tă. Mai am şi acum în minte tramvaiele rămase prin faţa Teatrului Naţional, în faţa ha A Murit la 19 Noiembrie 1919 Alexandru Vlahuţă Cu pîine şi cu sare! . . . Osanale! Mintuitorul lui—credea câ-i vine. Ce vesel ţi-a eşit poporu-n cale! • ••••• Si ce credinţă trist-o să-i rămînă; Că n-ai putut spre el întinde-o mină, Did greaua platoş-a trufiei tale! C-acestea nu l-au deşteptat pe Rege Că Adevărul a fost dat afară Si slugile l-au îmbrîncit pe scară— Fireşte, de la sine se-nţelege. Trec anii. Si ce dulce-i amăgirea! „Tu zeu eşti printre regi! Mărire ţie! . . . In jilţu-i moale, tolănită, scrie Cu pana ei de aur Lingugirea. / De-abia se isprăveşte-o sărbătoare Si-ncepe aha. Muzicile cîntă . . . Imbracă-te-n popoade. Tară sfintă, Să nu mai ştie nimeni ce te doare! Dar ce e Doamne, vuetul acesta? Ce-i hreamătul acesta care creşte? Se zguduie pămîntul şi mugeşte, Ca marea, cînd o biciuie tempesta. Se-nalţă flăcări, desperate, Spre ceru-ntunecat pustiu şi rece, Năsprasnic vîntul nebuniei trece Si spulberă noianul de păcate. - In vaiete se prăbuşeşte-o lume Clădită pe minciuni. Dar ce mînie! Cum şueră cumplita vijelie!— Sar fraţij între ei să se zugrume. Uscata brazdă cere iarăşi singe. Femei cu părul despletit, nebune, Si-as mut copiii la omor. Genune, Puhoi de ură ce zăgazu-şi fringe! Deschide ochii mari bătrinul Rege Si, tremuri nd, din jilţu-i se ridică. Au cine liniştea lui scumpă-i strică!— • #•••* S-al vremii rost el tot nu-1 înţelege. SLmbătă, 19 noiembrie 1960 fîşie la cea mai uşoară suflare de vînt. Flori sălbatice pe pămîntul negru. Pe cruce, o tăbliţă: ~Aici odihneşte robul lui D-zeu Nequlai Trandafir.** şi celelalte cuvinte nu se mai cunosc, le-au şters ninsorile şi ploile. Nici şcoala unde m-a învă ţat el nu mai este. Acuma băieţii învaţă într-alt loc, în tr-o clădire nouă. înaltă şi frumoasă. Eu nu m-am dus însă s-o văd pe aceea; eu m-am dus să văd locul gol unde a fost o odaie scundă, în care ne era cald vara şi, frig iarna. In locul acela o dată a trăit un om. Pentru amintirea lui îţi trimit acea stă scrisoare. Poate şi tu te vei gîndi o clipă la dascălul acesta necunoscut şi vei dori odihnă lină „robului lui D zeu**, al cărui nume ploile şi ninsorile în curînd îl vor şterge şi de pe crucea mor mîntului. Cît despre oameftii care l-au rănit şi l-au mîhnit, ei de mult l-au uitat! ...Si mă vei ierta că te-am făcut să pierzi jumătate de ceas cu aceste lucruri aşa de vechi! 1915 (Din „Cîntece Bătrîneşti) lei, în Piaţa Cucului şi care au trebuit să fie aduse în de« pouri de inginerii întreprinde rii. Noi, tipografii n-am intrat în ateliere trei zile la rînd. CONDUCĂTORII OPOR TUNIŞTI, formal, au consim ţit la declanşarea grevei ge nerale, dar metodele lor pa sive, reformiste, au împiedi cat organizarea şi conducerea luptei şi au dus în cele din ur mă la înfrîngerea grevei ge nerale. In dorinţa lor de a toci as cuţişul luptei dintre proleta riat şi burghezie, conducătorii reformişti au lansat chemarea ~ln timpul grevei toată lumea stă acasă, nu se face nici o de monstraţie". Această lozincă ne-a tăiat, cum s-ar spune, craca de sub picioare. Agen ţii Siguranţei au putut aresta pe muncitorii grevişti de la casele lot, au putut să aducă militari la lucru în Atelierele C.F.R. Această chemare opor tunistă nu ne-a permis să lup tăm în comun împotriva re presiunii organizate de statul burghezo - moşieresc. Si represiunea aceasta a fost groaznică. (Cont. în pag. 3-a)